De curând am avut mai multe istorisiri despre sistemul de admitere în Suedia la studii superioare, dar acolo e altă poveste.

Vreau să istorisesc despre altceva în momentul ăsta. Și asta pentru că 1. nu vreau să uit “de unde am plecat” și 2. nu vreau să arate la fel când mă întorc de pe unde m-oi întoarce.

“Așa, .. deci.. “

Analogie

Imaginează-ți un om, normal la prima vedere.. nimic deosebit, nimic foarte rău, nimic foarte bun.

Omul ăsta se angajează să dărâme un perete de rezistență. Ăsta să zicem că e job-ul lui.

De aici și prin modul în care se desfășoară munca sa, se pot enumera următoarele:

Salariul

• nu-i convine salariul
• nu-i convine, dar pe undeva se gândește că nu face totuși muncă de geniu
• nu-i convine, dar nici să se gândească să își schimbe locul de muncă, să progreseze în vreun fel, să își cizeleze capacitățile în vreun fel, etc.
• dacă termină foarte foarte repede nu primește nici un bonus
• nu și-a negociat salariul și nici nu are habar că sau cum ar putea să facă asta

 

Instruirea la locul de muncă & Modalitatea de muncă

• nu îi spune nimeni cum să dărâme peretele
  (nu există training-uri, ci doar un fel de job shadowing)
• nu i-a controlat nimeni IQ-ul, nu i-a controlat viteza de muncă, etc. ci doar dacă a mai fost angajat pe acel post sau un post asemănător sau chiar pe post de brutar
  (nu există vreo filtrare a calităților cerute în fișa job-ului, ci doar filtrare la nivelul experienței anterioare - relevantă sau nu)
• i se cere să dărâme peretele cât mai repede posibil
  (deadline incert)

 

Probleme de comunicare și de inteligență

• nu se gândește o clipă că ar exista și alte modalități de a dărâma peretele
• nici prin cap, nici printr-o altă parte anatomică, nu îi trece că ceea ce face nu e productiv - investește mult prea mult timp, mult prea multă energie, mult prea multă durere, rezultatele nu prea se văd în ceea ce privește scopul, și nici în capul locului nu vrea să vadă rezultatele secundare precum spitalizarea ce urmează sau amputarea antebrațelor
• pentru a nu exista presupuneri primite, el de fapt încearcă să dărâme peretele cu pumnul, ca un adevărat luptător kung-fu, deși nici nu își spune că materia e doar o percepție și că durerea nu există
• se gândește doar că face un sacrificiu și că sacrifiul va fi răsplătit prin zeci de fete și fețe pe bancnote - și prima categorie e tot pe bancnote pentru el, dar nu știe
• sacrificiul va fi răsplătit la momentul oportun, anume când vrea Doamne-Doamne
• Doamne-Doamne are planurile lui, și, deși drumurile noastre sunt deja stabilite, scrise exact pentru fiecare în parte pentru a putea spune “așa a vrut Dumnezeu”, ele se mai pot schimba, căci așa se face primul milion de dolari
• și totuși e adevărat.. Doamne-Doamne îi dă câte-o șansă să își schimbe destinul prăpăstuit.. face ca cineva să îi iasă în cale, și apare astfel conversația următoare

 

- Omul lui Dumnezeu! Doamne ferește! Nu te uiți cum îți sângerează mâinile?
- Bă tu n-ai altceva de făcut? Lasă-mă dracului în pace!
- Dar nu îți vreau răul.. Probabil ai nevoie de bani, și -
- Bă, tâmpitule! Vezi-ți mă de treaba ta! Ce curu meu vrei? Vrei să-l scot pe Cristinel?

(adăugire: Cristinel* nu e decât cea mai frumoasă și prețioasă bâtă de baseball, sau oină dacă vreți, cu care omul nostru și-a educat și nevasta și cei 3 copii. Și îi pare așa de bine că au ieșit 3… Are acuma la ce să se uite, la ce frumusețe a produs și ce viitor glorios îi așteaptă, deși el, săracu’, se gândea deasupra soției “Mă nevastă, sigur mai vrei unul? Că eu nu vreau, da’..” și asta fără să se oprească din dat la manivelă)

- Da, stai liniștit acuma! N-are rost să te enervezi.. Dacă nu vrei să faci cum cred eu că ți-ar fi mai bine, nu-i nici o problemă.. dar poți măcar să iei o pauză, să mă asculți.. nu?
- Eu să te-ascult pe tine? Bă tu vezi mâinile astea? Știi câte gâtleje au zdrobit? Știi câte utilaje au mânuit? De la coada de mătură la coada de lopată!! Ce știi tu? Nu mă mai învăța tu, bă! Pune mâna și muncește și nu mai fă atâtea comentarii!
- ?!
- Te-oi crede intelectual acuma! Dar Cristinel tot te-o învăța câte ceva..
- În regulă, domnule! Eu vă las.. Dacă n-ați vrut să mă ascu -
Jbang!!!!
- Băga-mi-aș picioarele.. vroia să-l ascult, al dracu’! De parcă eu am timp să-l ascult.. Cine știe ce gogoși vroia să-mi vândă! Sau mai rău vroia să mă jefuiască.. Da’ las că nu mă las eu așa ușor păcălit! Futu-l în…

Și uite-așa Cristinel își face noi prieteni peste tot, în orice colțișor, fie odaie, fie alee, fie mașină..

La bătrânețe

• norocul nu i-a surâs, dar chiar și în ultima clipă, Doamne-Doamne se încăpățânează să îl ajute să-și dea seama unde a greșit și cum se poate îmbunătăți astfel ca în viața următoare lucrurile să fie mai albe/roz pentru el
  (pentru cine nu crede în reîncarnare: astfel ca Sf. Petru să nu se cace pe el de râs cât o vedea ditamai prostia la ușa raiului zicându-și “Ți-am zis eu, Doamne, că trebuiau garduri mai înalte! Eventual electrizate!”)
• și cei trei copii, crescuți mărișori, cu milă și respect pentru sacrificiul omului nostru, zicându-și că nu știa mai bine și că până la urmă Cristinel nu e chiar așa de rău.. îi mai istorisesc ce se întâmplă prin viața lor.. una deloc specială
• cum că vor să facă o reclamație la OPC, cum că nu pricep cum de muncesc pe rupte ca să-și plăteasca taxa la universitate și că universitatea n-a schimbat un linoleum în 3 ani de zile, cum că nu mai suportă ca taximetristul să ia dublu pentru că a făcut conversație (”Morții mă-sii de șoferi… Ia uite! O curvă.. [dă geamul jos] Băi cucoană, dacă așa conduci.. vrei să te fac diseară? [zâmbește mândru de cugetarea sa]“) și a pus manele, etc.
• într-un cuvânt visează la o altă normalitate, căci normalitate e și asta de acum (prin definiție, normal e ceea ce se aplică la 50%+1 din elemente, făcând restul anormale)
• singura ripostă este “Lăsați, copiii tatii! Trece și asta! O tărie ați adus pentru nenea? Pune-o în mai biăr-het.” și uitânduse pe rând la toți conchide “Rău fără mâini.. Dar ce știți voi?!..”

 

Încheiere

Acest articol este un mic pamflet tragico-comico-dureros scrie pe tren. El e atât de pamflet pe cât sunt eu de negru. Nimic nu este adevărat.. laolaltă. Mixul nu e adevărat, dar ingredientele sunt. Șpaga n-am pus-o, pentru că aia cred că se coboară chiar la același nivel cu Cristinel. Săracu’! Oropsitu’!

Motivul care a stat la baza acestei scriere într-un articol viitor.

*Cristinel mi-a fost prezentat de Mihai. Bine că nu fizic, ci doar vizual

Your response: